Dublarea alocațiilor, trimisă de Klaus Iohannis la reexaminare în Parlament. Care sunt argumentele președintelui

Dublarea alocațiilor, trimisă de Klaus Iohannis la reexaminare în Parlament. Care sunt argumentele președintelui
Parlamentarii sunt chemați să reexamineze decizia de respingere a creșterii etapizate a alocațiilor de stat pentru copii / Sursa: Shutterstock - caracter ilustrativ
Publicat: 13/11/2020, 17:04

Președintele Klaus Iohannis a trimis Parlamentului o cerere de reexaminare a legii prin care a respins ordonanța Guvernului privind creșterea etapizată a alocațiilor, respectiv amânarea dublării alocațiilor de stat pentru copii. CCR motivase că sursa de finanțare a acestora este chiar contul din care se plătesc alocațiile.

În documentul transmis Legislativului, Klaus Iohannis trece în argumentează că „în fața unei iminente intrări în vigoare a unui act normativ fără stabilirea unor surse de finanțare certe și în contextul unor eforturi financiare neprevăzute ale statului român în combaterea răspândirii noului coronavirus, chiar persoanele vizate de măsurile de creștere a alocațiilor s-ar putea afla în situația inevitabilă de a nu beneficia de realizarea drepturilor lor. Astfel, o cheltuială bugetară semnificativă pune în pericol nu doar buna funcționare a întregului sistem de protecție socială a copiilor, ci chiar capacitatea statului român și a Guvernului de a-și îndeplini rolul și atribuțiile”.

„Orice creștere cu impact pronunțat asupra cheltuielilor bugetare poate avea efectul unui derapaj din punct de vedere fiscal, cu importante consecințe asupra ratingului de țară, cu implicații economice negative și o afectare directă a stabilității economiei României, aspecte care, în cele din urmă, se pot reflecta în nivelul de trai al fiecărui individ”, se arată în documentul afișat pe site-ul Administrației Prezidențiale.

Traseul legii

CCR a respins, în 24 septembrie, sesizarea Guvernului privind legea care respinge Ordonanţa de urgenţă ce prevede creşterea etapizată a alocaţiilor copiilor, ceea ce ar însemna revenirea la prevederile privind dublarea acestora.

Ordonanţa de urgenţă adoptată de Guvern, în vigoare, prevede o creştere etapizată, de 20% de la 1 septembrie, iar următoarele creşteri să fie făcute de două ori pe an: 20% pe 1 ianuarie şi 1 iulie, până în 2022.

Legea prin care urmau să fie mărite alocaţiile a fost promulgată pe 14 ianuarie de preşedintele Klaus Iohannis. Alocaţiile trebuiau să fie dublate de la 150 de lei la 300 de lei, respectiv de la 300 la 600 de lei pentru copiii cu dizabilităţi începând cu 1 martie, dar Guvernul Orban a emis o OUG pentru a proroga termenul din cauza lipsei de bani.

În motivarea deciziei, CCR a precizat că cheltuiala bugetară reprezentată de creșterea alocațiilor are ca sursă de finanțare însuși contul din care se plătesc acestea, ceea ce a atras criticile ppremierului. „Cum poţi să spui aşa ceva într-o motivare? Pentru orice cheltuială, când se votează o lege, trebuie să fie prevăzută sursa de bani. Ei trebuiau să spună din bugetul de stat luăm bani de la investiţii şi punem la alocaţii sau luăm bani de la cofinanţarea proiectelor cu finanţare europeană şi dăm bani să creştem alocaţiile şi nu mai absorbim fonduri europene, că nu avem nevoie de ele. Nu poţi să îţi baţi joc”, a declarat Ludovic Orban.

Documentul integral:

CERERE DE REEXAMINARE asupra Legii privind respingerea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 123/2020 pentru modificarea art. 3 din Legea nr. 61/1993 privind alocația de stat pentru copii

„Legea transmisă la promulgare are ca obiect de reglementare respingerea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.123/2020 prin care se modifică art. 3 din Legea nr. 61/1993 privind alocația de stat pentru copii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 14 noiembrie 2012, după cum urmează:

„Art. 3. – (1) Alocația de stat pentru copii se stabilește în cuantum de: a) 600 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap; b) 300 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani și 18 ani, precum și pentru tinerii prevăzuți la art. 1 alin. (3); c) 600 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 ani și 18 ani, în cazul copilului cu handicap. (2) Cuantumul prevăzut la alin. (1) se aplică începând cu drepturile aferente lunii iulie 2022. (3) Începând cu drepturile bănești aferente lunii august 2020, cuantumul alocației de stat se majorează cu 20 de puncte procentuale, aplicate sumei rezultate din diferența dintre cuantumul prevăzut la alin. (1) și cuantumul acordat anterior, în luna iulie 2020. (4) În perioada 1 ianuarie 2021-1 iulie 2022, majorarea prevăzută la alin. (3) se aplică de două ori pe an, respectiv începând cu drepturile aferente lunii ianuarie și drepturile aferente lunii iulie a fiecărui an. (5) Începând cu drepturile aferente lunii ianuarie 2023, cuantumul alocației de stat pentru copii se indexează anual, din oficiu, cu rata medie anuală a inflației. (6) În condițiile în care bugetul de stat poate susține un cuantum mai mare al alocației de stat pentru copii, prin hotărâre a Guvernului se poate stabili un nivel mai ridicat decât cel prevăzut la alin. (5). (7) Titular al dreptului la alocația de stat pentru copii este copilul. (8) Alocația de stat pentru copii prevăzută la alin. (1) lit. a) se cumulează cu indemnizația lunară, stimulentul lunar sau stimulentul de inserție, prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 7/2007, cu modificările și completările ulterioare, respectiv de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 132/2011, cu modificările și completările ulterioare. (9) Dacă din calculul cuantumului alocației de stat pentru copii prevăzut la alin. (3)-(5) rezultă fracțiuni în bani, cuantumul se rotunjește la leu în favoarea beneficiarului”.

Prin acest act normativ, Guvernul a stabilit o aplicare treptată a măsurii impuse de Parlament prin Legea nr. 14/2020 privind aprobarea OUG nr. 9/2019, identificând resursele necesare acordării de la data de 1 august 2020 a unei creșteri de 20% din mărirea preconizată, cuantum de natură să poată fi acoperit prin efortul financiar al statului în contextul actual.

Potrivit expunerii de motive și fundamentării realizate de Guvernul României la emiterea OUG nr. 123/2020 suma totală plătită pentru acoperirea alocației de stat pentru copii a fost, în anul 2019, de 6.400.000.000 lei, iar pentru aplicarea Legii nr. 214/2019, prin care cuantumul alocației de stat s-a majorat cu 100%, s-a estimat un buget de 7.419.000.000 lei.

Prin aplicarea prevederilor Legii nr. 14/2020, începând cu luna februarie 2020, suma estimată pentru plata acestor drepturi s-ar fi ridicat la aproximativ 14.060.359.000 lei, impactul bugetar fiind de peste 6,6 miliarde de lei.

În fața unei iminente intrări în vigoare a unui act normativ fără stabilirea unor surse de finanțare certe și în contextul unor eforturi financiare neprevăzute ale statului român în combaterea răspândirii noului coronavirus, chiar persoanele vizate de măsurile de creștere a alocațiilor s-ar putea afla în situația inevitabilă de a nu beneficia de realizarea drepturilor lor. Astfel, o cheltuială bugetară semnificativă pune în pericol nu doar buna funcționare a întregului sistem de protecție socială a copiilor, ci chiar capacitatea statului român și a Guvernului de a-și îndeplini rolul și atribuțiile.

În acest context, Guvernul a acționat prompt, folosind instrumentul ordonanței de urgență pentru a preveni o atingere adusă chiar beneficiarilor măsurilor în discuție. În caz contrar, Guvernul s-ar fi aflat în situația de a decide căror categorii de beneficiari nu li se vor acorda anumite drepturi prevăzute de lege, contrar prevederilor legislației din fondul activ, o conduită contrară principiilor statului de drept.

Din această perspectivă, în spiritul cooperării loiale cu Parlamentul, Guvernul a menținut, chiar prin textul OUG nr. 123/2020, cuantumurile stabilite de Parlament și a identificat o soluție pentru creșterea graduală a alocațiilor, cu câte 20% din diferența dintre cele două sume (cea anterioară și cea preconizată prin efectul dispozițiilor Legii nr. 14/2020). Așadar, fără a reprezenta o măsură de contracarare a politicii legislative a Parlamentului, Guvernul a identificat modalitatea de punere în executare a legii, astfel încât buna funcționare a statului să nu fie pusă în pericol, cu atât mai mult în contextul unei evoluții incerte a pandemiei actuale.

Respectând pe deplin politica legislativă a Parlamentului, Guvernul a oferit o soluție normativă care să permită executarea la timp a tuturor obligațiilor bănești ale statului față de cetățeni. O respingere de către Parlament a acestei soluții este de natură să îngreuneze eforturile Guvernului de a asigura disponibilitățile surselor bugetare. O estimare privind impactului bugetar al acestor majorări financiare privind alocațiile pentru copii este în sensul unei afectări semnificative suplimentare asupra cheltuielilor bugetare până la sfârșitul anului 2020 și pentru anul viitor.

În contextul actual, pandemia a generat cheltuieli bugetare neprevăzute, dar necesare, pentru luarea unor măsuri urgente, pentru contracararea sau diminuarea unor situații imprevizibile, care au vizat atât susținerea sistemului sanitar, cât și a celui economic. Așadar, prioritățile de cheltuire a banului public trebuie să vizeze protejarea cetățenilor și a economiei de efectele fără precedent ale actualei crize provocate de pandemie. De aceea, este necesar ca procesul de legiferare să fie marcat de echilibru și responsabilitate în alocarea resurselor bugetare, susținut de un dialog deschis și eficient dintre executiv și legislativ.

România, în calitate de membru al Uniunii Europene, trebuie să respecte regulile fiscale convenite. În acest sens, amintim că la data de 4 martie a.c., în temeiul art. 126 alin. (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, s-a constatat că România nu a respectat criteriul deficitului, fiind astfel justificată inițierea unei proceduri pentru deficit excesiv. Chiar dacă la nivelul Uniunii Europene a fost suspendată aplicarea prevederilor privind responsabilitatea fiscal-bugetară europeană, ca o măsură derogatorie care vizează numai cheltuielile bugetare necesare combaterii efectelor economico-financiare generate de pandemie, această derogare nu vizează însă și alocarea unor resurse bugetare însemnate mai degrabă către consum și fără o sursă financiară certă, măsuri fără efecte în efortul de redresare economică.

Așa cum se arată și în raportul Grupului Euro din cadrul Băncii Naționale a României – „Zona Euro MONITOR – 4/2020”, cheltuieli precum cea generată de respingerea OUG nr. 123/2020 îndepărtează țara noastră de la convergența reală pe termen mediu și lung, reprezentând riscuri strategice și de credibilitate pe piețele financiare pentru România.

Orice creștere cu impact pronunțat asupra cheltuielilor bugetare poate avea efectul unui derapaj din punct de vedere fiscal, cu importante consecințe asupra ratingului de țară, cu implicații economice negative și o afectare directă a stabilității economiei României, aspecte care, în cele din urmă, se pot reflecta în nivelul de trai al fiecărui individ. Revitalizarea economiei țării noastre, după efectele actualei pandemii, va putea fi realizată doar dacă realocarea resurselor bugetare se va face în mod echilibrat și responsabil.

Față de argumentele expuse mai sus și având în vedere competența legislativă exclusivă a Parlamentului, în calitate de organ reprezentativ suprem al poporului român și de unică autoritate legiuitoare a țării, vă solicităm reexaminarea Legii privind respingerea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 123/2020 pentru modificarea art. 3 din Legea nr. 61/1993 privind alocația de stat pentru copii.

PREȘEDINTELE ROMÂNIEI

KLAUS-WERNER IOHANNIS”

Madalina Prundea
Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Putin a dat ordinul ISTORIC. A făcut chiar el anunțul ce a îngrozit planeta: Decizia...
Furtuna Caetano a lovit năprasnic. Nu a mai nins atât din 1956
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Motive să fim optimiști: Inovațiile din știință care fac lumea mai bună